Skip to content Skip to footer

Congruenta si incongruenta ca sursa a psihopatologiei

 

“Incongruenta” clientului este cea de-a doua dintre cele sase conditii pe care Carl Rogers le propune ca fiind necesare si suficiente pentru succesul terapiei:,,clientul trebuie sa fie intr-o stare de incongruenta, (adica) sa fie vulnerabil sau anxios, pentru ca terapia sa fie eficienta”

Ca raspuns la manifestarile externe, organismul uman poate deveni anxios; in sens larg, Rogers s-a referit la incongruenta ca la lipsa autenticitatii, ea implica  alienarea de experienta si raportarea pervaziva la reprezentarea pe care o avem despre Sine, asociata conditiilor de valorizare. Inadaptarea psihologica este inteleasa ca incongruenta vazuta dintr-o perspectiva sociala, ea apare cand organsimul impiedica aparitia in constienta sau distorsioneaza experiente semnificative, senzoriale si viscerale, care nu sunt corect simbolizate si organizate in structura Sinelui.

Pe langa acest tip de incongruenta, “deficitul autenticitatii relationale” se refera la incongruenta dinte Sine si  Sine-in-relatie, dintre Sine si ceilalti, asa cum sunt ei perceputi a fi, dar si la procesul de diferentiere dintre Sine si celalalt. In acest sens, mediul creaza un context pentru tendinta la actualizare, pentru congruenta sau incongruenta, iar perspectiva sociala apreciaza relatia co-creata, interpersonala, intersubiectiva dintre o persoana si mediul sau; atat mediul, cat si persoana, dar si relatia dintre ele, formeaza figura si fondul psihoterapiei.

Impactul incongruenței asupra integrității sinelui și a stării de bine

In concluzie, Rogers defineste incongruenta ca pe o discrepanta intre experienta actuala a organismului si imaginea Sinelui, mai exact intre ceea ce simtim la nivel corporal, biologic, intre ceea ce intuim – si imaginea construita pe care o avem despre noi. Modelul tendintei la actualizare sustine ca oamenii au dispozitii naturale si capacitati  inerente de a rezolva asemenea incongruente in modalitati care  iau in considerare atat circumstantele sociale si culturale, cat si  constrangerile realitatii; totusi, in aceeasi masura, tendintele umane firesti de a procesa experienta sunt deseori inhibate, sugerand ca dorinta oamenilor pentru acceptare sociala este atat de puternica, incat acestia, deseori, interiorizeaza valori parentale sau valori ale altor persoane semnificative care configureaza asa numitele “conditiile de valorizare”.

In aceste conditii, incercarile persoanelor de a-si pastra intacta sau de a actualiza imaginea pe care o au despre Sine contrazic incercarile lor de a fi in contact cu experienta organismului in totalitatea ei.

Astfel de experiente care ne ameninta Sinele, conceptul de Sine, genereaza anxietate, iar intensitatea acesteia este dependenta de masura in care structura Sinelui este amenintata. Experientele pot fi negate sau distorsionate, ca modalitate de a mentine coerenta  structurii Sinelui, iar daca persoana nu reuseste sa rezolve incongruenta si sa se protejeze de aceasta tensiune resimtita prin negare sau distorisiune, atunci experientele incongruente patrund in constient, creand o stare generala de dezorganizare in experienta acelei persoane.

Complexitatea Relației dintre Incongruență și Vulnerabilitate

Relatia dintre incongruenta si vulnerabilitate sau anxietate este totusi complexa; majoritatea oamenilor sunt incongruenti intr-o oarecare masura, mai tot timpul, din moment ce fiintele umane nu vor putea simboliza niciodata pe deplin toata experienta lor, iar anumite tipuri de incogruenta au chiar capacitatea sau rolul de a diminua anxietatea. De asemenea, oamenii  au deseori o varietate de configuratii ale imaginii de sine care nu sunt intotdeauna congruente unele cu altele si cei mai multi dintre acestia experientiaza incongruenta, dar aceasta devine patologica cand depaseste un anumit nivel critic tolerabil pentru individ. Poate ca ceea ce Rogers sugereaza este faptul ca clientii trebuie, cel putin la un nivel subconstient, sa simta ca exista aspecte care le cauzeaza probleme sau disconfort, in asa fel incat sa fie motivati sa se angajeze in psihoterapie.

Acest lucru inseamna ca acei clienti care sunt bine adaptati si mai putin constienti de tensiunea interna sunt cumva mult mai predispusi sa renunte la terapie si mai putin probabil sa profite de terapie daca raman, aspect relevat intr-una din cercetarile sale. Desi incongruenta per se este dificil de masurat, Rogers si Dymond (1954), in cadrul aceleiasi cercetari, au aratat ca psihoterapia centrata pe persoana este eficienta intr-o gama larga de tulburari sau de psihopatologie, notand ca “nu am gasit nimic in datele noastre care sa indice ca statusul diagnostic initial al individului prezinta vreo corelatie insemnata cu rezultatele terapeutice”.

Cercetari mai recente sugereaza ca, in general, accesul la experienta resimtita, imediata, coreleaza cu succesul in psihoterapie, referindu-se la modul in care clientii se raporteaza la aceasta vulnerabilitate resimtita, fiind vorba, de fapt, despre defensivitate versus deschiderea catre experienta, mai exact despre atentia clientilor pentru experienta imediata resimtita corporal, in moduri care pot produce modificari in semnificatiile simtite, traite. (Hendricks, 2002).

Leave a comment

Go to Top