Abordarea tulburarilor psihologice, in Psihoterapia Centrata pe Persoana (sau centrata pe client) – pe langa conceptualizarea acestora ca tipuri de incongruente generate prin interiorizarea conditiilor de valoare – are in vedere un mod particular de procesare a experientei.
Termenul de “client” contine in subiacent insasi o parte din filosofia fundamentala a acestei abordari psihoterapeutice: evita stigmatizarea conditiei de “pacient” si acorda putere deplina persoanei care cauta in mod voluntar, responsabil si constient ajutor pentru dificultatile sale.
De asemenea, sintagma “centrata pe persoana” sugereaza ca procesul terapeutic este unul fenomenlogic, in prim plan aflandu-se persoana, cadrul intern de referinta, modul propriu de intelegere si raportare atat la lumea interioara, cat si exterioara, propriile semnificatii si simbolizari, precum si modul prin care ajunge sa construiasca, sa perceapa, sa interiorizeze aceste intelesuri personale – modul de procesare a experientei. In acest sens, in psihoterapia centrata pe persoana, diagnosticul nu este unul patologizant, bazat pe categoriile nosologice calsice si pe etichetarile psihiatriei traditionale; accentul este pus nu pe diagnoza persoanei, ci pe diagnoza manierei proprii in care persoana percepe si proceseaza experienta, alaturi de rezonanta acestor semnificatii profunde in interiorul terapeutului. Clientul isi exploreaza, astfel, in si prin relatia terapeutica, dificultatile si poate ajunge, treptat, la o realitate diferit co-creata, sensurile experientei putandu-se modifica pe masura ce intelesurile sale devin din ce in ce mai aprofundate.
Teoria incongruenței și diversitatea modalităților de procesare în psihoterapia centrata pe persoana
Intr-o astfel de lumina, incadrarea intr-o categorie diagnostica statica pare artificiala, iar diagnosticele traditionale in mod particular relevante pentru practica centrata pe persoana devin integrate in termenii unui model rafinat al vulnerabilitatii procesuale. Acest model are legatura, pe de o parte, cu accentul pe care Rogers l-a pus pe incongruenta, dar sugereaza in acelasi timp ca abilitatea clientilor de a rezolva asemenea incongruente este influentata nu doar de conditiile de valorizare sau de dificultatile experientelor de viata cu care acestia se confrunta la un moment dat, ci si de masura in care abilitatile lor de procesare sunt dezvoltate.
Reformulari ulterioare ale teoriei incongruentei au punctat faptul ca, uneori, afirmatiile lui Carl Rogers implica pre-existenta unei realitati dincolo de suprafata, aspect inconsistent cu natura fenomenologica a teoriei sale, cu creativitatea sau libertatea, care sunt parti profund integrate in teoria si practica sa, sugerand si alte surse plauzibile de incongruenta, dincolo de conditiile de valoare (de exemplu, “o incongruenta dispozitionala”, care poate rezulta din deficite biologice consititutionale sau mostenite ale capacitatii pentru congruenta sau incongruenta, care apare in urma unor evenimente de viata deosebit de intense, in care nu sunt implicate conditii de valorizare particulare, ca in cazul evenimentelor traumatice – Speierer, 1998).
Astfel, Eugen Gendlin sau Margaret Warner au oferit modalitati de a se adresa acestui aspect; pentru Gendlin, a da sens, a face experienta inteligibila este un proces corporal integral, prin intermediul caruia experientele care au fost implicite sunt purtate mai departe catre desavarsirea unei semnificatii, iar Warner propune o intelegere a incongruentei dintre sine si experienta mult mai fenomenologica si orientata pe procesul experiential al clientul.
Diversele modalități de procesare și impactul lor în psihoterapie
Pe langa conditiile de valorizare, diferite tipuri de abateri de la modalitatile obisnuite de procesare a experientei pot afecta abilitatile clientilor de a ramane in contact psihologic (cu sine, cu ceilalti sau cu mediul) si de a-si rezolva incongruentele. Constienta terapeutului despre modalitatile clientului de a procesa experienta faciliteaza un contact psihologic mult mai profund, intelegere empatica si o mai buna abilitate de comunica empatia in feluri pe care clientul sa le poate intelege.
Ceea ce incearca terapeutul sa faca este sa se conecteze cu clientul si sa il inteleaga, mai degraba decat sa ii schimbe experienta in vreun fel. Anumite forme de procesare a experientei sunt dificile atat pentru client, dar si pentru terapeut sau pentru ambii parteneri ai relatiei: procesul psihotic, procesul fragil, sau procesul disociat. Margaret Warner accentueaza faptul ca acestea sunt forme de diagnostic ale procesului si nu reprezinta o diagnoza a persoanei, din moment ce unii clienti pot experientia unul sau mai multe forme ale procesului dificil in acelasi timp.
Dezvoltarea acestui stil fragil de procesare a experientei are legatura cu lipsa modului de ingrijire si insotire empatica de care este nevoie in copilarie, in asa fel incat capacitatile copilului de procesare a experientei sa apara, iar copilul sa poata recunoaste si sa intergreze in mod acurat experientele. De asemena, clientii pot experientia modalitati de procesare fragila in jurul unor noi limite ale experientei lor, care nu au fost anterior acceptate de ei sau de catre alte persoane semnificative. Pentru acestia, provocarile vietii obisnuite sunt foarte dificil de gestionat, chiar si nivelurile minime de directivitate din cadrul terapiei devin greu de tolerat, situatie in care se impune un grad ridicat de senzitivitate relationala si procesuala din partea terapeutului.
Restabilirea capacitatilor de procesare prin psihoterapia centrata pe persoana
Acest model procesual al psihopatologiei nu neaga posbilitatea ca schimbari biochimice sau fiziologice sa interfereze cu capacitatile de procesare, dar sugereaza ca psihoterapia centrata pe persoana va duce catre maximizarea si chiar catre reconstituirea oricaror capacitati de procesare sunt posibile din punct de vedere fiziologic pentru acea persoana. Este foarte probabil ca pana si abilitatile partiale de a restabili contactul si de a procesa experienta sa ofere clientilor beneficii majore pentru starea generala de bine. Atunci cand este utilizata medicatia psihotropa, practicienii centrati pe persoana se concentreaza pe intarirea capacitatilor de procesare a experientei, mai degraba decat pe simpla inlaturare a modurilor ne-normative de a se comporta, incercand sa ia decizii intr-o maniera cat se poate de colaborativa, impreuna cu clientii, cu familiile acestora sau cu alti membri din echipa de ingrijire, daca este cazul.
Ce face psihoterapia centrata pe persoana, privind din perspectiva vulnerabilitatii procesuale, este, in concluzie, sa amelioreze capacitatile de procesare ale experientei, prin restabilirea contactului cu sine, cu lumea si cu “ceilalti”, printr-o acordare empatica fina, responsiva si senzitiva, prin acceptare pozitiva neconditionata, aspecte care, in cele din urma, vor sustine capacitatile recuperative inerente ale persoanei.
Atat experienta clinica, dar si cercetarea au confirmat ca terapia centrata pe persoana poate sa fie eficienta de-a lungul unui spectru larg de tulburari diagnostice in mod traditinoal etichetate ca nevrotice, caracterologice sau psihotice, avand un avantaj particular in lucrul cu astfel de clienti, din moment ce acestia au tendinta de a fi foarte sensibili la modul in care proceseaza exeprienta si, deseori, nu reactioneaza foarte bine la interpretari sau interventii directive.
Concluzie
Multe abordari terapeutice vad clientii care au tulburari grave ca fiind incapabili sa proceseze experienta, sa ia decizii in numele lor, sau chiar sa participe la psihoterapie. Eficacitatea generala a psihoterapiei centrata pe persoana sustine afirmatia ca fiintele umane au capacitati extraordinare de a procesa experienta, oricat de mult ar fi suferit acestea datorita provocarilor vietii.
O alta contributie importanta in domeniul psihoterapiei centrate pe persoana este adusa de Gary Prouty – pre-terapia – ca modalitate de abordare a persoanelor a caror capacitate de a stabili si mentine contactul psihologic este afectata, care au un nivel scazut de functionare psihologica, prin utilizarea unui tip particular reflectii, cu scopul de a restabili sau de a intari contactul cu sine sau cu mediul.
Psihoterapia centrata pe persoana afirma ca orice persoana, indiferent de gradul de severitate al tulburarilor psihologice merita sa fie inteleasa si poate sa fie inteleasa de un terapeut sensibil si acordat si sustine, astfel, teza fundamentala a abordarii, aceea de incredere si respect pentru dreptul persoanei de a detine singura expertiza valida in domeniul propriei vieti.
