In abordarea centrata pe persoana, psihoterapeutul abandoneaza rolul de expert, nevoia de diagnoza si planurile de tratament, interventiile, strategiile sau interpretarile cu privire la tulburarea clientului, incercand sa submineze “idealul chirurgical” al ajutorului psihiatric pe care acesta l-ar putea aduce cu el in terapie; acest lucru inseamna ca, desi psihoterapeutul este specialist in procesul psihoterapiei, expertiza cu privire la propria viata ii apartine clientului. Chiar daca, dintr-un punct de vedere foarte precis si relevant, asa cum scria Rogers, psihoterapia inseamna diagnoza, aceasta diagnoza este un proces care se desfasoara in experienta clientului, mai degraba decat o conceptualizare intelectuala formulata de clinician.
Cum ajuta diagnosticul o persoana sa gaseasca sens in suferinta? Reflecta diagnosticul, cu acuratete, evaluarea ei holistica? Cum aduce o astfel de evaluare echilibru si armonie in viata persoanei? – sunt teme care orienteaza atitudinea si filosofia clinica a psihoterapeutului, dincolo de diagnosticarea statistica standard, pe baza unui set de semne si simptome clinice.
Desi nu este realist sa sfatuim un chirurg cum sa performeze o interventie chirurgicala, in domeniul sanatatii mintale o abordare care imita acelasi proces intalnit in medicina, cel putin din perspectiva centrata pe persoana, pare mai putin productiva, mai ales atunci cand diagnosticul si tratamentul nu reusesc sa surprinda experienta traita, imediata a persoanei.
Rolul Crucial al Alianței Terapeutice în Diagnosticul și Tratamentul Centrat pe Persoană
De multe ori, natura suferintei i se dezvaluie clientului pe masura ce terapia se desfasoara, iar diagnosticul nu poate fi formulat inainte ca persoana sa fi ajuns la propria intelegere si conceptualizare a suferintei, care se intampla in timpul relatiei dintre client si terapeut; doar prin intermediul acestui proces experiential si pe teritoriul comun al aliantei terapeutice, cel putin pentru client, diagnosticararea sanatatii mintale poate capata sens; astfel, un diagnostic eficient reda perspectiva clientului asupra diagnosticului, impreuna cu raspunsurile pe care terapeutul le ofera in consecinta, pe baza pregatirii si formarii sale profesionale.
Aceasta intelegere este descoperita in spatiul oferit de alianta terapeutica, iar diagnosticul capata un caracter colaborativ, centrat pe persoana, mai degraba decat “centrat pe expert”- pierzand din vedere perspectiva umanista, holistica si nuantata a clientului, capacitatea umana de a face alegeri si de a creste, abilitatea subiectiva si modul personal de a experientia lumea.
In sanatatea mintala, atat diagnosticul cat si tratamentul centrat pe persoana sunt valide daca se construiesc prin prisma relatiei terapeutice dintre client si practician, pe baza increderii terapeutului in potentialul uman si in ipoteza fundamentala a abordarii – o viziune holistica asupra cresterii si actualizarii; orice expertiza specifica, indiferent de scoala de gandire, devine relevanta doar daca promoveaza aceasta tendinta catre crestere si schimbare a clientului, ii sustin auto-cunoasterea, integritatea si identitatea personala: astfel, de la inceput pana la sfarsit, persoana este investita cu incredere deplina in abilitatea de a-si intelege si rezolva problemele si de a se schimba in directii constructive si semnificative pentru ea; incercarile de etichetare diagnostica, din aceeasi perspectiva, ar fi potential distructive pentru clienti si sugereaza ca, in cel mai bun caz, diagnosticul reprezinta un instrument necesar pentru a discrimina atunci cand clientii prezinta afectiuni relevante pentru situatii care trebuie abordate prin alte modalitati decat prin intermediul psihoterapiei.
Clientul este singurul care are potentialul de a cunoaste pe deplin dinamicile perceptiilor si comportamentelor sale.
In esenta, atitudinile terapeutice de incredere si respect elibereaza si promoveaza capacitatile naturale ale persoanei pentru insanatosire si crestere; contextul creat de increderea in tendinta la actualizare duce la abandonarea gandirii clinice standard despre psihoterapie si a nevoii legate de diagnoza, planuri de tratament bazate pe scopuri si strategii, nefiind nevoie ca terapeutul sa se angajeze in interventii, strategii sau interpretari cu privire la tulburarea persoanei.
Psihoterapeutul ramane deschis si acordat, moment de moment, la lumea interioara a clientului, iar tehnicile psihologice sunt folosite daca, impreuna cu clientul, am descoperit ca sunt utile, intr-un moment specific.
