Carl Rogers a fost unul dintre pionierii psihologiei umaniste si a adus contributii esentiale in practica psihoterapiei, prin dezvoltarea terapiei centrate pe persoana, care este considerata, astazi, una dintre abordarile majore in terapie. Ideile sale au fost influentate de contributiile stralucitului neuropsihiatru Kurt Goldstein, dar si de observatii din domeniul biologiei care demonstrau capacitatea remarcabila a sistemelor vii de a tinde catre homeostazie, auto-reglare si de a se repara, in pofida adversitatilor. In concordanta cu aceste tendinte, revolutionare la acea vreme, pe baza propriului background in teologie, a activitatii terapeutice cu clienti, a intrezarit posibilitatea unei noi forme de terapie, elaborata nu in termeni psihanalitici, tendinta dominanta de atunci, ci intr-un limbaj cu o semnificatie conceptuala total diferita, punand, astfel, bazele unei noi paradigme in psihologie.
Organismul vazut nu doar ca metafora, ci ca entitate biologica de sine statatoare, auto – reglarea organismica, inteleasa ca tendinta inerenta a sistemelor vii de se organiza, re-organiza in directia dezvoltarii, cresterii, insanatosirii, functionarii optime, implica o viziune biologica holistica asupra persoanei, sustinuta de extraordinara plasticitate a organismului de a-si recapata functiile chiar si in situatii de deteriorare severa, dar si de cresterea post-traumatica, (procese de crestere si dezvoltare psihologica initiate prin confruntarea cu o situatie de criza, suferinta, sau alte circumstante traumatice de viata.)
Rolul Terapeutului în Crearea unui Climat Terapeutic Empatic și Sigur
Aceaste concepte sunt esentiale in terapia centrata pe persoana si au implicatii vaste pentru filosofia si practica clinica. Ipoteza fundamentala a psihoterapiei centrate pe persoana este aceea ca terapeutul poate avea incredere in tendinta naturala de crestere a clientului iar rolul sau este sa creeze un climat interpersonal care sa elibereze, sa faciliteze si sa promoveze, prin conditiile oferite, aceste capacitati recuperative naturale: in esenta, tulburarile emotionale sau problemele specifice cer ca atitudinile terapeutice, descrise pe larg de Carl Rogers, sa favorizeze aceasta capacitate recuperativa naturala numita tendinta la actualizare, prezenta in toate organismele vii.
Terapeutul functioneaza, astfel, ca un facilitator care creeaza un climat sigur, incurajator, pentru explorare, indepartandu-se de modelul medical sau de gandirea clinica standard despre psihoterapie. Un astfel de climat apare atunci cand terapeutul este simtit ca real, autentic, empatic, sensibil acordat la lumea interioara a persoanei pentru care simte o apreciere pozitiva neconditionata, chiar si atunci cand aspecte ale acesteia sunt auto-percepute ca fiind inacceptabile.
