Psihoterapia Centrata pe Persoana are la baza o psihologie holistica a organismului care descrie tendinta naturala, innascuta, a fiintelor umane de a-si actualiza potentialul atunci cand intalnesc un mediu facilitator. Mai mult decat o scoala de terapie, abordarea Centrata pe Persoana implica o viziune aparte asupra naturii umane, in mod esential diferita de alte abordari umaniste centrate pe Sine.
Ea este “un mod de a fi” sau o filosofie fundamentala care, atunci cand este traita, faciliteaza schimbari constructive in ceilalti. In practica psihoterapeutica, Psihoterapia Centrata pe Persoana devine o filosofie clinica, o atitudine sustinuta de anumite principii filosofice care sunt integrate de psihoterapeut intr-un context clinic (cabinetul de psihoterapie, relatia psihoterapeutica), fara a pastra, insa, conotatiile medicale sau impersonale ale conceptului.
Psihoterapia Centrata pe Persoana foloseste limbajul recuperarii si al vindecarii holistice si apreciaza conceptul de sanatate mintala preocupat de potentialul si capacitatile persoanei, mai degraba decat de dficit. In incercarea de a intalni persoana in totalitatea ei si de a-i respecta unicitatea, abordarea Centrata pe Persoana adopta o pozitie anti-reductionista, in opozitie cu paradigma biomedicala prevalenta si cu ideea de a trata aspecte anormele sau de a indeparta simptomele dificile si dureroase, care pot fi, de fapt, fatete ale procesului de vindecare.
Desi nu se concentreaza in prima instanta pe inlaturarea simpotmatologiei cu dorinta de a o indeparta, scopul larg al psihoterapiei centrate pe persoana este ca, prin intermediul contextului si al relatiei, sa ofere conditiile care permit schimbarea constructiva a personalitatii, sa redea puterea persoanei de accesa resursele care se afla in interiorul sau, sa faciliteze tendinta catre crestere si actualizare si sa initieze un proces prin care persoana poate sa devina tot ceea ce este capabila sa fie. Nici diagnosticul, nici severitatea tulburarii nu determina daca o persoana este potrivita pentru psihoterapia centrata pe persoana, atata timp cat contactul psihologic este stabilit. Chiar si asa, pre-terapia, o contributie recenta in psihoterapia centrata pe client, ofera o metoda de a lucra cu persoanele a caror functie de stabilire a contactului psihologic este afectata. Desi exista, deja, numeroase dovezi ca psihoterapia centrata pe persoana poate fi practicata cu persoane care sufera de tulburari psihologice profunde, ea nu aspira, in esenta, sa “trateze”: “intr-adevar, conceptul de tratament este destul de strain abordarii pe care am ajuns sa o luam in considerare”, scria Rogers (1951).
Este “mai degraba un punct de vedere care, in mod fundamental, ar putea fi aplicat tuturor oamenilor, chiar daca s-ar putea sa nu rezolve toate problemele sau sa nu ofere tot ajutorul de care are nevoie o anumita persoana” (Rogers, 1951) si nu se pozitioneaza ca o alternativa care concureaza cu tratamentele traditionale, atunci cand aceste tratamente par necesare.
“… Este, cred, despre viata, asa cum viata se releva pe sine cu insufletire in procesul terapeutic – cu puterea sa oarba si cu formidabilele sale capacitati distructive, dar cu increderea prevalenta fata de crestere, daca oportunitatea pentru crestere este oferita (…) Este atat despre client, cat si despre mine, in timp ce privim cu uimire fortele potente si ordonate care sunt vizibile in toata aceasta experienta, forte care par adanc inradacinate in universul ca intreg …”
(Carl Rogers, in Client Centred Therapy)
