Multe procese foarte diferite sunt valoroase în viața umană, prin urmare definirea diferențelor nu înseamnă deloc denigrarea unuia, cu scopul de a le recomanda pe celelalte. Pentru Gendlin, părea să fie destul de clar că nicio modalitate de a participa sau de a lucra cu sinele nu este suficientă. În ultimii ani, tot mai mulți oameni devin capabili să fie destul de specifici cu privire la activitățile interioare. Un teren vast, odată rezervat esotericului, s-a deschis oamenilor, în general. Diferențele specifice, însă, pot să ilumineze acest teren.
Focusingul și Stările Modificate de Conștiință: O analiză comparativă
Focusingul este procesul de a asista la „limita” (At the Edge) simțită corporal a unei probleme, situații sau preocupări. Oamenii și existența lor nu este alcătuită din unități distincte definite. Există întotdeauna mai mult pentru noi, în orice bucățică de viață este întotdeauna implicat mai mult decât putem spune sau gândi în mod clar. Există mai mult decât acele câteva, destul de familiare, „conținuturi” interioare asupra cărora putem reflecta cu claritate. Există, de asemenea, întotdeauna o complexitate simțită direct, care nu este deloc clară.
Din această perspectivă, oamenii nu s-ar putea schimba, problemele problemele n-ar putea fi rezolvate, dacă se lucrează doar cu ceea ce este deja clar. Orice problemă se poate dovedi a fi de nerezolvat, orice situație dificilă se poate dovedi a fi imposibilă, dacă cineva este închis la complexitatea implicită, dacă cineva vrea doar să lucreze cu piesele deja formatate și definite.
Explorarea Similarităților și Diferențelor în Accesarea Interiorității și Transformarea Experiențelor
Dar este dificil și nefamiliar să acorzi o atenție directă la ceea ce este încă doar simțit, doar o neliniște corporală. Atenția trebuie să coboare în corp. Necesită un anumit grad de relaxare și liniște. Trebuie să existe o încetare a gândirii cel puțin pentru câteva perioade scurte. Apoi, după un timp (o jumătate de minut sau un minut) în care atenția unei persoane susține acea complexitatea simțită, poate avea loc ceea ce, în Focusing, se numește o „schimbare simțită” (Felt Shift). O relaxare corporală simțită direct, ușurare, eliberare, este experimentată în mod inconfundabil și, ulterior, problema este, de asemenea, percepută diferită. Aceast Felt Shift implică adesea o relaxare suplimentară. Asemănarile cu hipnoza sunt, prin urmare, considerabile. Unele cercetări care au comparat Focusingul și hipnoza (Platt, 1971) au găsit, de asemenea, o serie de similarități, precum și diferențe. În precizarea diferențelor, scopul este de a înțelege mai exact atât Focusingul, cât și (auto)hipnoza.
In Focusing, cineva se adresează propriei interiorități, iar apoi așteaptă răspunsul corporal la acea interacțiune, care va veni într-un mod holistic.
În hipnoză, dimpotrivă, se adresează, de asemenea, propriei interiorități, dar se așteaptă ca „sugestia” să fie preluată de corp și ascultată. În (auto)hipnoză se urmărește inițial relaxarea corporală, îngustarea sensul întregii situații, astfel încât sugestiile să poată fi asimilate. Astfel de sugestii ocolesc sensul holistic obișnuit al contextului, împreună cu toate dificultățile sale.
Focusing și Hipnoza: Similarități, diferențe și implicații terapeutice
În acest sens, există un contrast marcant între hipnoză și Focusing. În hipnoză, fie totul este abandonat, astfel încât să nu existe concentrare pe o anumită preocupare, fie direcția în care se lucrează la o anumită preocupare este de la conștient la corp sau inconștient, în timp ce, în Focusing, direcția merge în ambele sensuri.
Focusing: Accesând profunzimile interioare fără a pierde contactul cu prezentul
Focusingul provine din cercetarea psihoterapiei – o serie de studii a constatat că se poate anticipa care clienții vor eșua chiar și din câteva segmente înregistrate la începutul cazului, dacă nivelul experiențial este scăzut. Scala EXP măsoară gradul în care persoana prezintă o discriminare directă a unei complexități simțite, încă neclare. Exista o serie de semne observabile, iar modurile metaforice de referire sunt sugestive în acest sens. Prin urmare, Focusingul a fost descoperit, nu inventat, el este un proces natural iar provocarea relevării cercetării a fost de a-i învăța pe clienții care sunt predictivi pentru eșec cum să se angajeze în acest proces crucial care lipsește.
Toată lumea poate spune multe despre orice problemă. De asemenea, având în vedere anumite stări de relaxare, există o permeabilitate ridicată pentru accesarea unui conținut mai amplu decât in mod obișnuit. Focusingul necesită, în schimb, specific această complexitate simțită corporal, într-un mod holistic. Când cineva participă în acest manieră particulară, Felt Sensul acestei complexități devine distinct, adesea cu alte semnificații decât cele pe care, în general, și le-a formulat anterior.
A doua diferenta
O a doua diferență se referă la faptul că Focusingul necesită participarea la un nivel „mai scăzut” decât cel obișnuit, dar nu la fel de „scăzut” ca hipnoza. S-ar putea afirma că Focusingul se află la nivelul de intrare în starea hipnotică; în hipnoză, este cunoscut faptul că a intra și a ieși succesiv într-o perioadă scurtă de timp este neplăcut. Acel „zigzag” despre care Gendlin vorbește, acel „înainte și înapoi”, acea potrivire sau verificare experiențială a simbolizării este foarte puțin probail sa poată fi relizată int-o stare hipnotică profundă. În Focusing, pe de altă parte, persoana nu se află intr-o stare profundă, de fapt, nu există niciun grad de „profunzime”. Mai degrabă, cineva stă, pe deplin în starea obișnuită de conștiința, chiar la ușa stărilor modificate și permite acestui sens holistic să vină; acest „a lăsa să vină” reprezintă o relaxare a controlului ego-ului, pentru ca, în momentul următor să fie pe deplin prezent, într-un mod obișnuit și activ, pentru a primi orice a venit. Nu există o oscilație între un loc adânc și o întoarcere într-un alt loc, mai obișnuit, ci, mai degrabă cinva stă în același „loc”, alternativ „lasând sa vină” si fiind activ.
Accesul la Stările Modificate de Conștiință prin Atenție Corporală
Focusingul nu funcționează atunci când relaxarea este profundă. De asemenea, uneori, în timpul procesului, există dorința de a aluneca, o aspirație spre a fi total pasiv. Acest lucru trebuie remarcat, acceptat, dar prăbușirea într-o astfel de stare duce la oprirea procesului de Focusing.
În concluzie, Focusingul se află la punctul de intrare (on the entry level) în stările modificate de conștiință, dintre care hipnoza este una, dar făra a intra în niciuna dintre aceste stări. Focusingul se referă la un mod corporal de a trăi o anumită preocupare și este situat la nivelul de intrare, nu mai profund. Putem identifica această situare cu prima mișcare a procesului de Focusing, în șase pași, așa cum a fost descris pe larg de Gendlin (1978) și anume, Eliberarea Spațiului (Clearing a Space), iar acest spațiu vast obținut în cele din urmă nu are lagătură cu niciun conținut și este foarte diferit de hipnoză. Dacă în timpul stărilor modificate de conștiință un șir lung de reprezentări, instanțe sau chiar amplificări ale conflictelor nerezolvate ar putea să apară, câteva minute de focusing au capacitatea de a elibera corpul de toată această încărcătură. Atenția corporală este, prin urmare, fundamentală, cel puțin până când în corp are loc o schimbare în relație cu respectivul conținut.
A doua miscare in focusing
A doua mișcare în Focusing este de invita și de a permite formarea unui Felt Sense cu privire la sensul holistic al unei situații sau probleme. Această atitudine implică o „primire activă” de care are nevoie Focusingul, în timp ce hipnoza face imposibilă primirea activă. Felt Sensul nu este predefinit, nici preexistent, el se formează în contextul expectativ, de primire activa, al unei spațiu intrapersonal.
Când Felt Sensul s-a format, următoarea mișcare constă in simbolizarea lui, care permite aducerea implicitului în explicit, prin imagini, cuvinte, metafore (numite „handles”) și rezonarea lor experiențială, prin re-întoarcerea la sensul simțit, prin acea mișcare de „înainte și înapoi”. Aici, din nou, caracterul activ al Focusingului deine foarte marcat. De obicei, dacă „mânerul” se potrivește, dacă rezonarea este acurată, apare un nou răspuns corporal, ceva care se schimbă si facilitează apariția unui Felt Shift, lucru care este improbabil să se întâmple în starea hipnotică mai pasivă.
Cu toate acestea, Gendlin punctează că este destul de important să nu fim confuzi cu privire la semnatică, iar dacă cineva dorește să folosească cuvântul „hipnoză” într-un sens mai larg, atunci nicio „obiecție” nu ar putea fi facută. Poate că orice „coborâre” în acest mod general de funcționare ar putea fi, într-un anume fel, „hipnoza” și poate că există, apoi, diferite tipuri de hipnoză, reflecta el. În mod similar, cuvântul „meditație” este adesea folosit pentru orice lucru pe care cineva îl face, în timp ce „stă” cu o intenție meditativă. Utilizat în același sens larg, Focusingul ar putea fi, cu siguranță un fel de meditație. Dar distincțiile de care avem nevoie pentru a înțelege mai bine acest întreg teren, trebuie clarificate oricum, scria el. Desigur, există numeroase detalii ale procesului de Focusing și multe alte alte mișcări care pot fi facute, inclusiv pentru anumite dificultăți, dacă acesti pași generali nu reușesc să producă o schimbare, multe dintre ele acoperite în cartea sa, Focusing (Gendlin, 1978). În esență, punctul lui Gendlin de vedere subliniază încă o dată caracterul activ al miscărilor procesului de Focusing, în modul specific pe care el le defineste. Chiar și invitarea unui Fel Sense, chemarea, așteptarea schimbării, discriminarea și așteptarea pentru a vedea dacă există o modificare perceptibilă, implică o mișcare activă, deliberată, controlată. Autorul specifică, desigur, că „răspunsul” nu apare în cuvinte (sau, cel puțin la început, nu este formulat în cuvinte); mai degrabă, este o schimbare care apare în Felt Sensul simțit, în sine.
„În prezent, este la modă să lăudăm creierul drept, să denigrăm gândirea, să credem în a ne lăsa, în pasivitate, în sinele care este mai larg decât egoul. Și, într-adevăr, așa cum am spus la început, schimbarea nu este posibilă numai cu ceea ce este deliberat și sub controlul egoului. Într-adevăr, cineva trebuie să renunțe. Dar numai aceasta perspectivă, singură, este o simplificare excesivă.” (E. Gendlin, 1979, p.11)
Focusingul nu este un proces al creierului drept, ci o conversație între creierul drept și cel stâng, în care fiecare trebuie să relaționeze cu celălalt. Focusingul nu înseamnă absența gândirii, ci o gândire receptivă, în care ceea ce vine corporal este de fiecare dată primit și căreia i se se răspunde. Ceea ce vine trebuie lăsat să vină, nu poate fi fabricat, manipulat, controlat. Dar un flux de evenimente care se perpetuează nu reprezintă Focusing. Cealaltă parte este la fel de necesară, de la început, într-un proces de Focusing. Fascinația față de stările modificate de conștiință nu ar trebui să ne împiedice să înțelegem nivelul de intrare central, și anume Focusingul. Gendlin nu a pretins că Focusingul este „instrumentul” final și a luat în considerare dimensiunile spirituale care se deschid din spațiul larg către care Focusingul duce. El ține însă să marcheze importanța Focusingului ca nivel de intrare si locație centrală crucială pentru terenul experiențierii umane, în timp ce sensul „activ” pe care l-a definit în relație cu procesul de Focusing este eludat pe măsură ce se intră mai departe sau mai adânc în stări modificate.
Într-un articol teoretic despre schimbarea personalității (Gendlin, 1964), a dezvoltat ideea că recunoașterea și reacția obișnuită depind de faptul că avem un proces de experimentare pe deplin continuu (fully ongoing), care constituie sau ne ofera o „masă perceptivă”. Acest termen de modă veche a fost menit să numească stocul de experiență trecută din care recunoaștem tot ceea ce apare. Acest „depozit” nu constă din dosare separate, din unități separate, ci din experiența trecută care funcționează fluid, fără probleme, pentru a ne oferi un sentiment adecvat al prezentului. O experiență în curs de desfășurare este atât experiența din trecut care funcționează acum, cât și experiența noastră din prezent (în caz contrar, prezentul ar fi obstrucționat de imagini și amintiri ale trecutului. S-ar pierde ceea ce se întâmplă acum.). Pe măsură ce experiența este restrânsă, pe măsură ce interacțiunea este restrânsă, această masă aperceptivă este și ea restrânsă. În vise, în hipnoză, nu există întotdeauna contextul complet, masa aperceptivă completă în curs de desfășurare; chiar și o mică liniștire a interacțiunii continue este suficientă pentru a preveni formarea felt sensului; Acesta necesită, pentru formarea sa, acces la procesul deplin de experiențiere în curs de desfășurare. Chiar dacă Focusingul necesită liniște și o abatere de la interacțiunea obișnuită, în acest tip de proces pare să fie evidentă această viață interactivă care implică o interacțiune deplină în curs de desfășurare, într-un sens cu totul nou. Focusingul provine din psihoterapie și a fost folosit mult timp doar pentru probleme personale. Mai recent, el a fost aplicat în scrierea creativă, înainte de meditație, în vindecare și în multe alte situații.
Focusingul poate avea, în mod paradoxal, și o calitate foarte profundă (Mayer, 1976; Olsen, 1976), diferită însă de nivelul de profunzime ca indicator al experiențierii; el poate aduce conținuturi foarte asemănătoare cu cele găsite în hipnoză, imagerie sau alte stări similare. De obicei, implică imagini, dar cu un caracter mult mai imediat. În orice caz, primirea, recunoașterea și poziția întregii persoane în legătură cu ceea ce vine este întotdeauna vitală și imediată. În hipnoză, acest aspect, numit „integrare”, trebuie făcut mai târziu.
Modul în care este perceput corpul este o altă diferență. Pe un continuum, dacă se deschide tot drumul de sus în jos, cineva își poate simți corpul mai rafinat și mai semnificativ. Pe de altă parte, „a coborî” înseamnă a deveni impermeabil pentru corp. Și tocmai aceasta este una dintre diferențele majore dintre Focusingul și hipnoză, in special în viziunea mai tradițională. În hipnoză, mecanismele de apărare sunt eludate prin îngustarea procesului în curs de desfășurare și, prin urmare, prin liniștirea masei aperceptive interpretative. Conținutul vine, dar nu se apreciază pe deplin semnificația acestuia (acest lucru trebuie făcut mai târziu, după hipnoză).
Sugestiile sunt eficiente deoarece aparatul interpretativ obișnuit este ocolit. În Focusing, apărarea este evitată prin crearea unui spațiu în care se poate „sta alături”- nu de problema așa cum se simte de obicei, ci de ceva nou: Felt Sensul nou format al întregului, un simț corporal, o neliniște palpabilă. Apoi, când conținutul recognoscibil se relevă, persoana recunoaște pe deplin acel conținut, a rămas activă și capabilă să facă acest lucru. De asemenea, încă o dată, cineva „plasează” ceea ce vine într-un spațiu, ca și cum l-ar lăsa să aștepte (de exemplu, „E mai mult decât pot face față acum, la toate deodată . . .”). A fi „alături” de ceea ce vine ne permite să trăim diferit în raport cu o problemă, chiar înainte ca apărările să se fi schimbat. Prin urmare, ne putem angaja în Focusing chiar și într-un moment în care nu am putea încă să ne ocupăm sau să „rezolvăm” problema în nicio altă modalitate mai potrivită.
Concluzie
În concluzie, Focusingul necesită o atenție foarte deliberativă, ca un fel de context care poate conține sensul neclar al unei probleme, el presupune, de asemenea, o interogare distinctă, o situare activă a cuvintelor înaintea Felt Sensului, a fi activ alături de el, a ne apleca asupra lui, a-l găsi din nou, și așa mai departe. Nici una dintre aceste mișcări nu poate funcționa, însă, într-o stare de alterare datorată relaxării. Este nevoie ca „ușa” către stările modificate să rămână deschisă, sau altfel spus, Focusingul deschide această ușa. Dar el se întâmpla la intrare, printr-un proces foarte specific, localizat într-un punct de legătura crucial în relație cu stările modificate și în relație cu schimbarea personalității. Focusingul poate fi un ajutor puternic în raport cu alte metode folositoare și ar trebui înțeles dintr-o perspectivă integrativă.
